FILIALA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Ședință de lucru a filialei Județene Constanța – Componente PNRR

PNRR4

În data de 10 mai 2022, primarii comunelor membre ale Filialei Județene Constanța a ACoR, alături de reprezentanți ai compartimentelor Investiții și Achiziții din cadrul UAT-urilor, s-au reunit într-o Ședință de lucru, în cadrul Bibliotecii „Ioan N. Roman” din Constanța.

Întâlnirea a avut ca subiect principal pe masă de lucru, Componenta C10 – FONDUL LOCAL 1.2 – Obiectiv specific, axe de investiții și ținte ale componentei – I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri, TIC (sisteme inteligente de management urban/local) din PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR/ 2022) prin care UAT-urile pot beneficia de fonduri de până la 324.770 euro!

Invitați în cadrul ședinței au fost reprezentanții Faxmedia Consulting, domnul director general Mircea-Alexandru MATEI și domnul Director General Adjunct, Ionel-Răzvan FLOREA. Aceștia au prezentat componentele din cadrul PNRR și au evidențiat beneficiile obținerii acestei finanțări pentru mediul rural, încurajând UAT-urile să scrie proiecte și să acceseze cât mai multe fonduri pentru a aduce comunele județului Constanța la un nivel de dezvoltare și digitalizare potrivit anului 2022. De asemenea aceștia au prezentat programele de formare profesională ale Faxmedia pentru anul în curs, dar și stadiul pregătirilor pentru Adunarea Generală Aniversară din luna iulie, ce va avea loc în stațiunea Venus.