Marți, 16 Ianuarie 2024, Guvernul României a găzduit la Palatul Victoria “Întâlnirea Grupului de Lucru privind desfășurarea activității de ecoturism în România”.
La invitația Cancelariei Primului Ministru, primarul comunei Cumpăna, doamna Mariana Gâju, a reprezentat Asociația Comunelor din România și a susținut dezvoltarea ecoturismului în comunele României. “Comunele țării noastre reprezintă cea mai mare și mai frumoasă avere a României – zonele rurale prin bogăția naturii, a diversității zonelor geografice și etnofolclorice, a gastronomiei, tradițiilor, dar cel important resursa umană, oamenii satelor românești. Toți trebuie să ne implicăm și susținem promovarea ecoturismului, care este în strânsă legătura cu curățenia mediului înconjurător, a căilor de acces la obiectivele turistice, a aeroporturilor, drumurilor naționale și județene, într-un cuvânt să prezentam o Românie curată, o Românie atractivă pentru toți turiștii din întreaga lume.”, a declarat doamna primar Mariana Gâju.
Agenda întâlnirii a urmărit direcțiile majore de acțiune care vor constitui structura planului de ameliorare a situației existente, și anume: identificarea de soluții pentru curățarea și menținerea curățeniei pe principalele coridoare de acces și destinații turistice; elaborarea și inițierea implementării unui program național de educare a populației cu privire la aruncarea gunoaielor, în special în locurile neamenajate; și elaborarea și inițierea implementării unui program de creștere a sustenabilității industriei turistice din România.