Localitatea  Cogealac ( Domnești) datează din anii 1890-1900, sub numele turcesc Hogeainlic, în  traducere  ”poșta mare” fiind amplasată la jumătatea drumului dintre orașele Constanța și Tulcea, aici poposind în trecut  care și poștalioane trase de cai, care transportau zilnic poșta, aici făcându-se schimbul de cai pentru a-și continua drumul spre nordul sau sudul Dobrogei.  Profesorul dr. Paul Traeger scrie despre Cogealac: „Cogealac a fost nu numai una dintre cele mai întinse comune  cu populație  germană dar și una foarte bine organizată și administrată. În mijlocul satului se află biserica înconjurată de o grădină. Biserica frumoasă cu un turn înalt în 4 colțuri, construită după un plan din Germania cu ajutorul fundației Gustav-Adolf și a comunității evanghelice din Cogealac.”

La început comuna  a fost formată din  cetățeni veniți din țară cu animale multe,  în special cu ovine,  având în vedere  suprafețele însemnate de pășuni naturale din această zonă. Pe parcurs , odată cu creșterea animalelor s-a dezvoltat  comerțul cu produse agricole care se  desfășura  la târgul renumit  din zona  localității Hogeainlic, devenind  astfel un târg important , la care veneau toți cetățenii din zonele limitrofe, astfel  schimbându-și denumirea din Hogeainlic în  Cogealac. Documentaristul Cornelia Toma în lucrarea  Despre germanii din Dobrogea  scrie :„ în Cogealac  locuiau în bună înțelegere  germani, români, turci, bulgari și câțiva evrei  comercianți. În mijlocul satului era o piață la care veneau să vândă sau să cumpere  și locuitori din localitățile vecine. De jur împrejur erau magazine, ateliere meșteșugărești, cârciumi. În partea de  vest a pieții se aflau cele două biserici , evanghelică și ortodoxă, primăria și judecătoria. Înspre est străzi frumoase  străjuite de salcâmi și garduri din piatră. Una din străzi ducea la Tari-Verde. Piața din centru devenea în fiecare marți târg de animale, cereale, legume, articole din lemn. Prin 1930 veneau atâția oameni la târg  încât pentru a avea spațiu suficient a fost mutat în nord, în apropierea gării. În Cogealac se aflau :primărie, Stațiune agricolă, Circă veterinară, notariat, Administrația financiară, poliție, poștă, gară, linie de autobuz spre Constanța, farmacie, moară cu motor,  moară de ulei, spital, banca populară,  sediul plasei administrative,   fabrică de postav și pânză”.

          Datorită renumelui și importanței acestui târg situat lângă calea ferată, precum și poziției  geografice- în perioada 1936-1937, localitatea a devenit Plasa Cogealac, la care erau polarizate toate localitățile învecinate. În cadrul Plasei Cogealac, ca organ administrativ teritorial de stat  funcționa Pretura Cogealac, iar ca organ judecătoresc funcționa  Judecătoria Cogealac, instituții care rezolvau problemele administrative și judecătorești pentru toți cetățenii din localitățile  arondate Plasei.

          Un fost judecător la Cogealac, Ion Stinghe,  scrie în caietele lui de amintiri :„...ca judecător  trebuie să recunosc  faptul că aveam o misiune  foarte ușoară, locuitorii erau corecți, cinstiți, serioși în înțelegerile pe care le făceau între ei așa că litigii sau încălcări ale legii nu erau. Până să ajungă la judecată, eventualii indivizi care provocau neînțelegeri erau admonestați în cadrul comunității unde puteau primi cea mai gravă sancțiune:expulzarea din comună. Nu-mi amintesc  de vreun locuitor neamț să fi fost condamnat pentru o infracțiune  sau contravenție. Nici pomeneală  de tâlhării sau crime.”

           Satul Tariverde s-a înființat  între 1873-1875.  La început  s-au instalat 44 familii venite din  Klostitz, Kulm, Leipzig, Neu-Arzis, Beresina, Tarutino și Borodino, originari din Wurttemberg, Prusia, Polonia și Bavaria ,majoritatea fiind șvabi. În perioada 1873-1883 localitatea Tariverde ( Tahri=atotputernic, Verdi= a dat)  a fost populată cu coloniști de origine  germană , cunoscuți  ca germani dobrogeni. Majoritatea (975 de persoane)  au părăsit localitatea  la nivelul anului 1940, fiind strămutați  în Germania.

           În cartea  Despre germanii din Dobrogea, documentaristul  Cornelia Toma spune:„  în Tariverde erau străzi  drepte, largi, casele aliniate ca și gardurile văruite, porți înalte, șiruri de salcâmi care mărgineau  străzile, toate demonstrau spiritul ordonat și sistematizare germană”.

           Începând cu anul  1884 comunele Tariverde și Cogealac sărbătoreau împreună  în ziua de 31 mai  ieșirea dintr-o lungă și grea  perioadă de secetă . Era o zi de reculegere și rugăciuni colective.  Această  manifestare  avea loc  în mijlocul câmpului  între cele două localități.

           Școala românescă din Tariverde , înființată în  1890 a rămas  până în anul 1902 și cu predare în limba germană.  Clădirea școlii a fost  construită de comună,  iar biserica a fost terminată în anul 1928. Construcția  bisericii a fost supravegheată de  trei studenți la arhitectură din Germania. În trecut satul Tariverde s-a numit Dorotea , iar satul Gura Dobrogei s-a numit Cârârgic.