FILIALA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

01.10.2022.Seminar 18

Seminarul Național – Rolul familiei în dezvoltarea și educația tinerilor

În perioada 29 septembrie – 1 octombrie, în comuna Cumpăna, județul Constanța, se desfășoară seminarul național “Rolul familiei în dezvoltarea și educația copiilor și tinerilor – Experiențe de bună practică în apărarea drepturilor copiilor”, organizat de FICE Romania în parteneriat cu Primăria comunei Cumpăna, (singura comună din județul Constanța membră FICE România) și Asociația Comunelor din România.

     Seminarul continuă seria de manifestări iniţiate de FICE România şi partenerii săi, sprijinite de Senatul României în scopul de a face cunoscute preocupările constante ale acestora în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului din România, al îmbunătăţirii şi profesionalizării serviciilor educative, de sănătate și protecție specială destinate copiilor. Acțiunea se adresează profesioniştilor din domeniul protecţiei copilului, din educaţie, sănătate, justiţie, poliție, reprezentanților autorităţilor locale, politicienilor, actorilor sociali în domeniul protecției drepturilor copilului și familiei.

     La eveniment au participat peste 60 de persoane, printre care și reprezentanți ai Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din județele: Argeș, Ialomița, Iași, Vaslui și Constanța.

     Din partea Asociației Comunelor din România, filiala județeană Constanța au fost prezenți doamna Magdalena NEAGUE – primar al comunei Bărăganu, doamna Gabriela IACOBICI – primar al comunei Grădina, doamna Mădălina NEGRU – primar al comunei Târgușor, doamna Ștefania Cealera – primar al comunei Oltina și domnul Gheorghe MANTA – primarul comunei Chirnogeni.

     De asemenea, evenimentul s-a bucurat de discursurile susținute de:

– Prof. Toma Mareș – președinte FICE România;

– Doamna Senator Crețu Gabriela – vicepreședinte FICE România;

– Doamna Cristina-Mirela CUCOLAS – secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;

– Domnul Petre DINICĂ – director Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități -Ministerul Muncii și Solidarității Sociale;

– Doamna Adina CODREȘ – consilier superior- Agenția Națională Pentru Protecția Copilului și Adopție – Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse;

– Doamna Prof. Ionel ARMEANU-ȘTEFĂNICĂ – fost dir.DGASPC Vaslui – președinte Comisia Financiară – FICE România;

– Doamna Tatiana EFTIME- director general DGASPC Argeș;

– Doamna Laura-Monica CONSTANDIN- director executiv Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială;

– Doamna Anca GHIȚULESCU – director executiv Direcția de Asistență Socială Persoane Adulte – DGASPC Constanța;

– Doamna Roxana Simona HRISCU- dir. gen. adj protecție socială – DGASPC Vaslui;

– Domnul psiholog Ionel BRĂTIANU, D.G.A.S.P.C. Vaslui;

– Doamna Miruna Bianca COZMA, inspector de poliție în cadrul Penitenciarului Poarta Albă Constanța;

– Doamna psiholog Roxana Ileana MIREA, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, și

– Domnul scriitor Costache Tudor.

     Domnul Emmanuel Grupper vicepreședinte al FICE International și domnul Eugen Simion șef serviciu DGASPC Neamț au ținut să fie alături manifestării prin intermediul videoconferinței.

     A fost dezbătute teme actuale de un real interes dintre care amintim “Eficiența educației în familia modernă”, “Importanța centrului de zi și recuperare pentru copilul cu dizabilități în vederea prevenirii separării copilului de familie”, “Modele tradiţionale şi moderne de familie în societăţile europene”, “Evaluarea specifică în familiile cu dependență de alcool”, “Rolul programelor de asistență în formarea familială de abilități educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool și droguri” și chiar “Penitenciarul – instituție educativă în societate”.

     Doamna primar a comunei Cumpăna, prim-vicepreședinte ACoR și membră în Comitetul Național FICE România, a prezentat proiectele derulate de către administrația publică locală dedicate asistenței sociale, protecției drepturilor copilului și familiei, și a dezbătut tema “Drepturile copiilor și pregătire tinerilor pentru viața de familie – implicarea autorității publice locale” – “Pe tinerii care își întemeiază familii ar trebui să îi îndemnăm să ia exemplul înaintașilor noștri care și-au crescut copiii în vremuri cu mult mai grele, astfel, să facă în așa fel încât să nu existe copii triști pe lume!”, a concluzionat aceasta.

     La finalul zilelor membrii delegației au vizitat cele mai importante obiective ale comunei Cumpăna, fiind impresionați atât de frumusețea și bogăția comunei, cât și de ospitalitatea cumpănenilor.

     Transmisiunile conferinței din data de 30.09.2022 pot fi urmărite accesând link-urile următoare:

  1. https://fb.watch/fSWp91YLBl/
  2. https://fb.watch/fSWp-UVJ_A/
  3. https://fb.watch/fSWqvhNsNr/