La data de 21 martie se sărbătorește Ziua Mondială a Asistenței Sociale. Colegiul Național al Asistenților Sociali din România a organizat și anul acesta cu mare fast Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială ajunsă la cea de-a IX-a ediție, cu scopul de a răsplăti dăruirea celor ce activează și sprijină acest domeniu. Evenimentul a avut loc în cadrul Ateneului Român și a avut ca temă „Respectarea diversității prin acțiuni sociale comune”, provenită din „Carta Poporului pentru o Nouă Lume Socio-Ecologică” și face apel la acțiuni locale ce vor duce la o transformare socială incluzivă.
Doamna primar a comunei Cumpăna, Mariana Gâju, în calitate de prim-vicepreședinte al Asociației Comunelor din România și reprezentant al Autorităților Publice Locale a răspuns cu drag invitației.
„M-am bucurat să fiu alături de specialiștii în asistență socială de la nivelul țării, oameni destoinici și implicați. În această zi ne exprimăm respectul pentru munca grea a asistenților sociali din întreaga lume și transmit aprecierea și susținerea pentru această profesie nobilă care respectă și prețuiește diversitatea oamenilor, a culturilor și sprijină comunitatea.
Acesta a fost un minunat prilej de reîntâlnire cu asistenții sociali de la nivelul județului Constanța, vechi prieteni, colaboratori, oameni de suflet, cu care am avut întotdeauna o strânsă colaborare și alături de care am lucrat pentru atingerea obiectivul comun, acela de a contribui la o lume mai bună, prin sprijinirea celor în nevoie.”
La mulți ani, dragi asistenți sociali, cei care sprijiniți comunitățile vulnerabile și ajutați oamenii aflați cel mai mult în nevoie! Vă mulțumim!
