FILIALA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

Satul european – baza coeziunii și dezvoltării Uniunii Europene | Întâlnirea Grupului „Alianța Europeană” din cadrul CoR

     „Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții” (Nicolae Iorga), după cum „Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din antichitate” (Cicero)

     În perioada 8-10 iunie 2023,  în comuna Ciugud și în municipiul Alba Iulia, are loc Întâlnirea Grupului de Lucru „Alianța Europeană” din cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR), ce are ca temă principală: „Satul european – baza coeziunii și dezvoltării Uniunii Europene”.

     Simpozionul, găzduit de Sala Unirii din Cetatea Alba Carolina, din municipiul Alba Iulia, a cuprins discuții de interes actual pe baza temei principale, cât și dezbateri în cadrul a două sesiuni de lucru cu tema “Conceptul de sate inteligente în toate politicile Uniunii Europene”, și “Proiectele și inițiativele inspirate care ilustrează diferite aspecte ale satelor, ca bază a politicii de coeziune și de dezvoltare a Uniunii Europene.”

     Alături de primari și oficiali din mai multe state ale Uniunii Europene, membri ai Grupului „Alianța Europeană”, la eveniment a participat și doamna Mariana Gâju, membru în Comitetul European al Regiunilor, prim-vicepreședinte ACoR, președinte al Filialei Județene Constanța a ACoR și Primar al comunei Cumpăna. Aceasta a ridicat în fața auditoriului trei probleme majore cu care se confruntă țara noastră.

     Aceasta a cerut susținerea aderării României la spațiul Schengen – neincluderea României fiind unul dintre aspectele care contribuie la distrugerea satului românesc. „Din cauza războiului, produsele agricole românești au prețul foarte mic și nu mai au aceeași desfacere. Având în vedere produsele din Ucraina, care tranzitează România blocând portul Constanța, fermierii români nu mai au posibilitatea de a-și vinde produsele. Aderarea la spațiul Schengen ar veni în sprijinul fermierilor și nu numai!”

     De asemenea, a fost adusă în discuție Inițierea proiectului „Capitală Rurală Europeană”, proiect care se dorește a fi lansat de Comitetul European al Regiunilor, cu scopul de a promova proiectele lansate de U.E. în ceea ce privește digitalizarea satului românesc, digitalizarea administrațiilor publice locale, a instituțiilor de învățământ și a tuturor instituțiilor care își desfășoară activitatea la nivelului satului românesc. “Astfel, comunele României ar avea curajul să se înscrie în acest program finanțat de Uniunea Europeană.”

     Nu în ultimul rând, datorită faptului că la Lucrările Conferinței a fost prezentă și delegația Republicii Moldova, am insistat ca de fiecare dată pentru urgentarea procedurilor de primire a Republicii Moldova ca și stat cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

     Cele trei propuneri de astăzi au fost completate de mulțumirile aduse participanților Grupului Politic „Alianță pentru Europa”, pentru că au ales să desfășoare acest eveniment în România, cu toate că au avut posibilitatea să aleagă dintre alte două state europene.

     „Prin acest eveniment am avut posibilitatea să le arătăm cu adevărat cât de frumoasă este România și din punct de vedere geografic, fiind binecuvântați cu atâtea bogății naturale. Nu în ultimul rând, le-am demonstrat cum Administrația Publică Locală folosește banii alocați României, din fondurile europene. Se poate vedea că acestea sunt eficient folosite pentru dezvoltarea durabilă a satului românesc, dezvoltare de care au nevoie toți locuitorii celor 2862 de comune ale României, care ocupă peste 87% din teritoriul României, mediul rural reprezentând 47,9% la sută din populația țării. Mulțumirile sunt aduse pentru toți participanții la conferință, aceștia urmând să plece spre statele lor, ducând cu ei adevărata imagine a românilor și a României.”, a transmis doamna Mariana Gâju.