FILIALA JUDEȚEANĂ CONSTANȚA
A ASOCIAȚIEI COMUNELOR DIN ROMÂNIA

inundatii-galati-viitura-1

Solicitare sprijin pentru comunitățile afectate din județul Galați

Având în vedere situația de urgență generată de calamitățile naturale care au afectat grav județul Galați, prin care peste 5000 de locuințe, drumuri, școli și alte obiective de infrastructură au fost inundate sau distruse, facem apel la dumneavoastră, în calitate de membri ai Filialei Județene Constanța a Asociației Comunelor din România, primării de comune, precum și instituții și firme aflate în subordinea unităților administrativ-teritoriale, să vă alăturați acestei cauze așa cum am mai făcut-o și cu alte ocazii, să acordăm sprijinul necesar comunităților afectate din județul Galați.
     Acest sprijin poate consta în sume de bani, materiale de construcții, produse de strictă necesitate sau alte bunuri de utilitate imediată, care vor contribui la refacerea infrastructurii și la susținerea cetățenilor greu încercați. Acești oameni au pierdut tot sub furia apei, orice ajutor contează!
     În virtutea principiilor solidarității și colaborării interinstituționale, vă rugăm să analizați posibilitățile dumneavoastră de implicare și să ne comunicați disponibilitatea de a sprijini această cauză urgentă, în cel mai scurt timp posibil.
     Pentru a dona, puteți contacta Filiala Județeană Galaţi a Asociației Comunelor din România prin reprezentant Ghiorghe BUTE sau primarii localităților afectate. Contul Filialei Galaţi: RO26BTRL01801205852586XX deschis la Banca Transilvania Galaţi. Date contact: Filiala ACoR Galaţi: 0236314314, Ghiorghe BUTE: 0723509430.
     Cei care doresc să doneze produse noi și utile celor afectați de inundații, se pot alătura Centrului deschis în comuna Cumpăna, pentru a pleca către Galați într-un singur transport umanitar. Centrul este organizat în incinta spațiului din Piața Agroalimentară, aflată pe strada Alexandru Alimănișteanu, colț cu Strada Preot Alexandru Dumitrescu din comuna Cumpăna.
     Vă mulțumesc anticipat pentru solidaritate și sprijinul pe care sunt sigură că îl veți oferi.

Filiala Județeană Constanța a Asociației Comunelor din România

Președinte,

Mariana GÎJU